Contul meu
Coșul meu

Nu ai niciun produs in cos.

Închide

Rețetă prăjitură Krantz by Rețetele Mihaelei

Rețetă prăjitură Krantz by Rețetele Mihaelei
Rețetă prăjitură Krantz by Rețetele Mihaelei

Porții

1

Complexitate

Pregătire

Gătire

Temperatură

Calorii

-

Ingrediente


Pentru 20 de porții:

Blat:
• 12 albușuri (~400 g)
• opțional, o lingură oțet
• 250 g zahăr
• 200 g nucă măcinata fin
• 100g făină

Cremă:
• 6 gălbenușuri
• 250 ml lapte cu 3.5% grăsime
• 20 g amidon
• 125 g zahăr
• 200 g unt cu minim 80% grăsime, la temperatura camerei
• 2 lingurite de extract de vanilie

Pralina de nucă sau Krantz:
• 100 g zahăr
• 60 g nucă

Descriere

Rețeta de prăitură Krantz este deja cunoscută, iar rezultatul este unul delicios. Iată o interpretare a acesteia care te va surprinde plăcut.

Mod de preparare

Pasul 1. Preîncălzește cuptorul la 190 de grade. Pentru cuptorul electric, alege un program care dă căldură sus și jos, fără ventilatie. Amestecă nuca macinată fin cu făina. 

Pasul 2. Pregatește două tăvi de cuptor (40x33cm) și tapetează-le cu hârtie de copt, astfel încât să fie acoperită doar baza, nu și marginile. Blatul trebuie să se lipească de margini la copt, altfel, tendința lui naturala este să se contracte și vom obține foi mai mici și mai groase pe laterale. De asemenea, este recomandat să gresăm hârtia cu puțin ulei, ca să poata fi îndepărtată cu ușurință ulterior.

Pasul 3. Următorul pas este să mixezi albușurile cu zahăr pentru a obține o bezea fermă.

Pasul 4. Atașază accesoriul de spumare al mixerului Cuisinart și adaugă albușurile în bol. Pentru o bezea mai stabilă, se poate adăuga și o lingură de oțet. 

Pasul 5. Pornește mixerul și alege treapta de viteză 9. Spumează albușurile până ce capătă foarte mult volum, apoi adaugă treptat zahărul. În 4-5 minute vei obține o bezea fermă, lucioasă, cu vârfuri moi. În spuma astfel obținută, încorporează nuca amestecată cu făina, în 3-4 porții mari. Folosește o paletă și mișcări blânde circulare, ca sa nu scoți aerul din albușuri.

Pasul 6. Toarnă o jumatate din compoziție într-o tavă, nivelează cât mai bine și dă la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 10-12 minute sau până când foaia devine rumenă și frumoasă. Suprafața trebuie să fie moale și ușor lipicioasă. Procedează identic pentru cea de-a doua foaie.

Pasul 7. Dupa ce blaturile s-au răcit puțin, le desprindem de tavă cu un cuțitaș, punem o hârtie de copt deasupra, le întoarcem cu susul în jos și desprindem hârtia de la bază. Împărțim fiecare blat pe jumătate. Astfel, obții 4 blaturi de prăjitură în timp record, fără să fie nevoie să coci fiecare foaie individual.

Pentru cremă 

Conform rețetei tradiționale, ar trebui să folosești 12 gălbenușuri, dar 6 sunt suficiente. În caz că ai gălbenușuri mici, poți folosi 7. Amestecă gălbenușurile cu zahărul și amidonul. Dacă pasta este prea groasă, o poți subția cu o lingură de lapte. Restul de lapte se pune într-o crăticioară la fiert, cu focul mic spre mediu. Când aproape ca dă în fiert, se toarnă pasta de gălbenușuri și imediat se începe amestecarea cu un tel.

Amestecă constant, până când crema se îngroașă, ceea ce va dura un minut. Aici este important de știut că orice cremă fiartă ce conține gălbenușuri trebuie ținută pe foc cam 3 minute după ce s-a îngroșat, amestecând încontinuu. Gălbenușul conține o enzimă care trebuie inactivată prin gătire. În caz contrar, aceasta atacă amidonul și crema noastră va deveni foarte moale în prăjitură.Transferă crema într-un alt recipient și las-o până ajunge la temperatura camerei.

Pentru pralina de nucă sau kranțul

Pregătește o tigaie cu înveliș antiaderent foarte curată, o foaie de copt împăturită în două, un sucitor și un tocător de lemn.

Toacă grosier miezul de nucă.

Pune tigaia pe foc maxim și presară zahărul în strat cât mai uniform. Așteaptă până când începe să devină lichid, apoi amestecăm. Imediat ce zahărul s-a topit integral și are o culoare brun aurie, închide focul și adaugă nucile. Omogenizează repede. Pralina se pune imediat pe o jumătate a foii de copt. Învelește cu cealaltă jumătate și întinde cu sucitorul cât mai subțire posibil. Apoi, lasă să se întarească complet. 

După ce s-a întărit, sparge-o cu partea plată de la ciocanul de șnițele. Insistă până când obții un krantz mărunt. 

Adaugă mixerului paleta de amestecare plată. Transferă în bol budinca cu gălbenușuri. Pornește mixerul la o viteză medie (6 sau 7), apoi adaugă treptat 200g de unt moale. Este important ca untul și crema să fie la aceeași temperatură pentru omogenizare perfectă.

La sfârșit, încorporează și extractul de vanilie.

Pentru asamblarea prăjiturii

Tot ce mai rămâne de făcut este să asamblezi prăjitura. Dacă ai un chenar metalic reglabil, îl poti folosi, dar nu este obligatoriu. Poți să asamblezi și fără. Alternează foile de blat cu câte un sfert din cremă (~140 g).

La sfârșit, decoraează cu Krantz din belșug. Lasă prăjitura la frigider pentru câteva ore bune sau peste noapte, apoi o poți porționa și servi.